Bine ati venit!

Pe buna dreptate se spune ca ceea ce e mai frumos in Sao Paulo se afla in spatele usilor inchise. Prin intermediul acestui blog va voi invita sa deschidem impreuna usile muzeelor, galeriilor, restaurantelor, magazinelor si ale salilor de concerte. Pornind de aici vom descoperi Amazonul, Pantanalul, plajele cu nisip alb, apa cristalina, palmieri si cocotieri de pe coasta de est, Rio de Janeiro, cascadele Iguacu si alte locuri care inca din anul 1500, cand primul explorator portughez, Pedro Alvares Cabral, a patruns pe teritoriul Braziliei, au fascinat calatorii si au atras un numar imens de imigranti.

Cunoscand istoria, economia si cultura acestei tari vom intelege de ce Brazilia se afla astazi in randul asa numitelor economii emergente - statele BRIC (Brazilia, Rusia, China si India) si de ce, chiar in aceste momente, presedintele Brazilei, Luiz Inácio Lula da Silva, este primul sef de stat care se adreseaza celei de-a 64 Adunari Generale a ONU.

Nu in ultimul rand, vom cunoaste oamenii care traiesc pe aceste meleaguri, fie ei africani, libanezi, sirieni, japonezi, europeni, amerindieni sau metisi.

joi, 22 aprilie 2010

Ortodox in Sao Paulo

Intre 16 si 18 aprilie a avut loc la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe din São Paulo prima Adunare Episcopala a Bisericilor Ortodoxe din America de Sud. Evenimentul cu valente istorice l-a avut ca amfitrion pe Dom Damaskinos Mansour, arhiepiscopul bisericii ortodoxe din Brazilia. La aceasta reuniune au participat episcopi ai bisericilor ortodoxe prezente in America de Sud - Patriarhia Constantinopolului, Patriarhia Antiohiei , Patriarhia Moscovei si Patriarhia Romana.

Scopul reuniunii a fost de a pune in aplicare rezolutia celei de-a 4-a Conferinte Episcopale a Bisericilor Ortodoxe din Chambesy (Elvetia) - de a se organiza in intreaga lume adunari episcopale in vederea revigorarii si sporirii prestigiului Bisericii Ortodoxe si a coordonarii activitatilor in diferite domenii precum educatia, traducerea unor texte liturgice, relatiile cu autoritatile, cateheza etc..

In ultima zi a intalnirii, ierarhii prezenti au oficiat Sfanta Liturghie la Catedrala Ortodoxa Antiohiana din São Paulo. Intr-un cadru plin de flori albe, in fata unui iconostas facut din marmura de Carrara si inconjurati de o colectie iconografica deosebita, membrii comunitatii ortodoxe, reprezentantii altor Biserici, demnitarii si reprezentantii diplomatici ai altor tari in Brazilia s-au bucurat de o slujba de o frumusete rar intalnita.

In São Paulo nu exista nici biserica ortodoxa romaneasca si nici Consulat al Romaniei. Nu e usor sa fii roman-ortodox in aceasta metropola sudica. Daca vrei sa participi la o slujba, cea mai aproape biserica romaneasca este tocmai Parohia Sfantului Andrei din Buenos Aires, Argentina. Daca ai ceva de rezolvat la Consulat, trebuie sa iei avionul sau sa conduci 6 ore pana in Rio de Janeiro. Datorita acestor factori dar si a marimii colosale a orasului, comunitatea romaneasca de aici este foarte dispersata. Romanii nu se cunosc intre ei si gasesc din ce in ce mai greu sa isi pastreze traditiile.

Cu putin timp inainte de Adunarea Episcopala am aflat cu bucurie despre intentia de a se deschide o biserica ortodoxa romaneasca in São Paulo. In acest scop, ma adresez tuturor romanilor din São Paulo si imprejurimi cu cerinta de a ne intalni pentru a ne cunoaste si a discuta despre acest proiect. Cei interesati ma pot contacta pe mine la adresa de email: descoperabrazilia@gmail.com sau pe Fr. Dn. Vasile Muresan la adresa de email: vasilemuresan@yahoo.com.

A auzi pe PS Ioan Casian de Vicina, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane in America si Canada, cantand Hristos a Inviat in romaneste la slujba de dumineca a fost o adevarata incantare pentru putinii romani prezenti. A fost ca si cum ti-ai fi regasit radacinile romanesti si crestine in cantecul ortodox al Pastelui. O biserica ortodoxa romaneasca in Sao Paulo nu numai ar dezvolta si  prezerva acest sentiment dar ar si uni comunitatea romaneasca de aici.

vineri, 16 aprilie 2010

Jockey Club, São Paulo

Unul dintre cele mai placute moduri de a petrece o zi de sambata sau dumineca in Sao Paulo este de a merge la Jockey Club pentru a asista la o cursa de cai. Cursele incep de la ora 14:00 iar intrarea este gratuita.

In incinta clubului poti admira cativa dintre cei 1500 de cai pur-sange englez care sunt antrenati aici, iti poti incerca norocul (suma minima cu care se poate paria este de 2 Reali - circa 4 RON), poti lua pranzul sau bea o bere la restaurantul Charlô, Mercearia São Roque sau Cânter Bar sau poti admira o frumoasa priveliste a orasului gazda.

Oaza de verdeata si liniste, Jockey Club a implinit recent 135 de ani de existenta. Scaunele de lemn, monitoarele vechi, fotografiile din anii 60 si 70, batraneii cu chipiu si binoclu pentru a privi cursele, toate acestea fac din acest club un loc unic ce contrasteaza puternic cu zgaraie-norii moderni ce il inconjoara.

 Pentru a va bucura vizual de acest binecunoscut hipodrom paulistan, va las in compania fotografiilor.


Mai multe detalii prinvind Clubul Jockey din Sao Paulo puteti gasi la urmatoarea adresa URL: http://www.jockeysp.com.br/.

vineri, 9 aprilie 2010

GOOOOOOOOL DO BRASIL!


Intreaga lume asociaza Brazilia cu fotbalul si carnavalul. Cu toate ca Brazilia nu se rezuma la acestea, ele reprezinta cu siguranta una din cele mai populare forme de manifestare a conationalilor lui Pele, Garrincha, Zico, Socrates, Ronaldo, Ronaldinho Gaúcho, Robinho si Kaká.

Inca din primele zile pe taram brazilian, am observat imensa pasiune pentru sportul rege. Un grup de copii jucau fotbal in mijlocul unei stradute ce se afla pe o panta cu inclinatie de 45 de grade fara a scapa nici macar o data mingea la vale in cele 15 minute cat mi-a luat sa urc. In fiecare saptamana auzeam din senin, mergand pe strada, Goooooooooooool! Taximetristii, portarii si vanzatorii imi vorbeau despre fotbal chiar daca stiau ca nu inteleg prea bine portugheza; de parca fotbalul ar fi, in sine, un limbaj universal. Ai vazut ce au facut Sao Paulo, Palmeiras si Corinthians aseara? Te-ai hotarat cu cine tii? Ce face Hagi acum? Romania nu s-a calificat la Cupa Mondiala! Imi pare rau... lasa ca vor veni peste patru ani in Brazilia!


Fotbalul aduce oamenii impreuna dar ii si dezbina. Infocati, brazilienii se supara unii pe altii in timpul campionatului intern dar se impaca repede cand e vorba de echipa nationala. Brazilia este singura tara din lume care a participat la toate cele 17 campionate mondiale, obtinand 60 victorii, 13 infrangeri si 14 remize. Brazilia a castigat cupa mondiala de 5 ori - in 1958,1962, 1970,1994, si 2002 - si este favorita in aceasta vara. 

Muzeul fotbalului din Sao Paulo povesteste intr-o maniera interactiva istoria acestui sport. In paralel este prezentata istoria Brazilei si a lumii si intercorelatia lor cu fotbalul. Situat intr-o aripa a stadionului Pacaembu, muzeul este impresionant. Te trec fiori atunci cand, sub tribuna principala fiind, auzi la magnetofoane zgomotul galeriei asa cum se aude in timpul unui meci si vezi proiectati pe stalpii de beton imagini cu fanii dezlantuiti.

Fotbalul nu este doar cel mai iubit sport in Brazilia, este cel mai important ambasador al Braziliei in lume. Bogati sau saraci, tineri sau batrani, femei sau barbati, toti cei 192 de milioane de locuitori striga si vor striga mereu GOOOOOOOOL DO BRASIL!

 * Mai multe informatii privind Muzeul Fotbalului din Sao Paulo puteti gasi la urmatoarea adresa URL: http://www.museudofutebol.org.br/. Mai multe informatii privind Cupa Mondiala de Fotbal pe care Brazilia o va organiza in 2014 puteti gasi la urmatoarea adresa URL: http://www.copa2014.org.br/.

joi, 1 aprilie 2010

Paste fericit! Feliz Páscoa!

Intotdeauna mi s-a parut ca perioada dintre Craciun si Paste trece foarte foarte repede. Cum era de asteptat, la tropice timpul nu s-a dilatat din cauza caldurii ci, fugind ca nebunul, m-a prins rapid din urma mai devreme decat m-am asteptat. Pastele este insa o sarbatoare atat de frumoasa incat ma bucur cand vine si sunt trista cand trece. Timpul nebunul nu vrea sa stea in loc...

In Brazilia, este toamna. Friptura de miel, pasca si ouale fierte sunt inlocuite de peste la gratar sau la cuptor, paçoca si oua de ciocalata.


Paçoca este un desert traditional brazilian facut din cu arahide, faina de manioc si zahar, preparat pentru a fi consumat in Saptamana Mare. Ouale de ciocolata, de toate marimile si cu toate aromele, sunt insa, de departe, desertul favorit al brazilienilor in aceasta perioada. Aceasta traditie a fost adusa de imigrantii germani la inceputul secolului XX. Astazi, oamenii stau la cozi lungi pentru a-si cumpara mult asteptatele dulci simboluri pascale. Circa 130 de milioane de oua de ciocolata sunt vandute in Brazilia in aceste zile! Cu energia pe care o dau, cred ca brazilienii o vor lua inaintea timpului nebun!

In acest an, crestinii de toate confesiunile si din toata lumea, sarbatoresc Invierea Domnului in aceeasi zi. In Brazilia se afla cea mai mare comunitate de catolici din lume. In Sao Paulo nu exista nici o biserica ortodoxa romaneasca. Unica optiune este de a merge la o biserica catolica la Slujba de Inviere. Departe de casa, printre straini cu obiceiuri straine, Dumnezeu este unul si iti este aproape oriunde ai fi.

Paste fericit! Feliz Páscoa!