Bine ati venit!

Pe buna dreptate se spune ca ceea ce e mai frumos in Sao Paulo se afla in spatele usilor inchise. Prin intermediul acestui blog va voi invita sa deschidem impreuna usile muzeelor, galeriilor, restaurantelor, magazinelor si ale salilor de concerte. Pornind de aici vom descoperi Amazonul, Pantanalul, plajele cu nisip alb, apa cristalina, palmieri si cocotieri de pe coasta de est, Rio de Janeiro, cascadele Iguacu si alte locuri care inca din anul 1500, cand primul explorator portughez, Pedro Alvares Cabral, a patruns pe teritoriul Braziliei, au fascinat calatorii si au atras un numar imens de imigranti.

Cunoscand istoria, economia si cultura acestei tari vom intelege de ce Brazilia se afla astazi in randul asa numitelor economii emergente - statele BRIC (Brazilia, Rusia, China si India) si de ce, chiar in aceste momente, presedintele Brazilei, Luiz Inácio Lula da Silva, este primul sef de stat care se adreseaza celei de-a 64 Adunari Generale a ONU.

Nu in ultimul rand, vom cunoaste oamenii care traiesc pe aceste meleaguri, fie ei africani, libanezi, sirieni, japonezi, europeni, amerindieni sau metisi.

marți, 24 noiembrie 2009

Brazilia, tara viitorului?!


Mai in gluma... mai in serios... una din expresiile pe care o auzi adesea de la oamenii de afaceri brazilieni este aceea ca "Brazilia este tara viitorului si asa va fi intotdeauna". Acest viitor indefinit se pare insa ca nu a fost niciodata mai aproape decat astazi!

In numarul din 14-20 noiembrie 2009, binecunoscuta revista britanica The Economist a inclus in paginile sale un raport special de 14 pagini privind Brazilia care reliefeaza potentialul acestei tari de a deveni una dintre primele cinci cele mai mari economii ale planetei pana la mijlocul acestui secol impreuna cu India, China, America si Japonia.

Dincolo de disputa privind persoana careia i se datoreaza progresul, actualului presedinte, Luiz Inacio Lula da Silva, sau fostului presedinte care a introdus unitatea monetara actuala a Braziliei, Realul, Fernando Henrique Cardoso, raportul a fost primit, in general, cu entuziasm: "in sfarsit The Economist a inceput sa aiba un discurs pozitiv privind Brazilia!", "o analiza obiectiva, ceea ce mass-media braziliana evita" sau "Brazilia a primit atentia pe care o merita".

The Economist prezinta realizarile Braziliei si imensul sau potential viitor dar nu trece cu vederea unele dintre problemele sale cronice. Brazilia a fost una din ultimele tari care sa intre in recesiune si una din primele care sa iasa, bucurandu-se in prezent de o crestere anuala de 5%. Cu toate acestea, inegalitatea sociala, desi nu atat de pronuntata ca si in trecut, este asemanatoare cu tari ca Haiti, Botswana sau Namibia, in ciuda cresterii salariului minim in ultimii ani si al programului de distributie a veniturilor, Bolsa Familia, care a ajutat o buna parte a populatiei sa se ridice din saracie completa.

Chiar si in timp de criza, investitiile straine directe in Brazilia au crescut in 2008 cu 30% fata de 2007. Cu toate acestea, statul de plata al guvernului federal a crescut si el cu 13% din septembrie 2008, parlamentarii brazilieni fiind mai bine platiti decat cei din Marea Britanie, Anglia, Franta sau Italia, conform ONG-ului Transparência Brasil.

Pe langa inegalitatea sociala, sistemul educational si de sanatate publica al Braziliei este deficient, birocratia excesiva, piata neagra dezvoltata, impozitele pentru companii si dobanzile la credite mari, criminalitatea este ridicata, sistemul juridic este disfunctional, padurea amazoniana este defrisata pentru a face loc culturilor agricole, infrastructura, cu exceptia sudului, este proasta iar coruptia se manifesta de la punctele vamale pana in guvern.

In acest context, sunt necesare politici guvernamentale care sa duca la cresterea calitatii invatamantului si al sistemului de sanatate publica, scaderea ratei dobanzii de referinta a bancii centrale, incurajarea economiilor populatiei, un sistem judiciar rapid si de incredere, licitatii corecte, dezvoltarea infrastructurii (reteaua de drumuri a Braziliei este a treia din lume ca marime dar doar 12% din ea este acoperita cu asfalt), disparitia sau cel putin micsorarea pieteti negre, impozitare mai putin excesiva pentru companii si un sistem fiscal mai bine organizat, scaderea taxelor de import, reducerea birocratiei, reforma legislatiei muncii, scaderea cheltuielilor publice, alocarea mai multor bani pentru cercetare si dezvoltare.

Exista multe tari dezvoltate care au probleme similare cu Brazilia. Acest fapt nu trebuie sa distraga atentia de la potentialul economic al acestei tari si de la progresele sale reale.

Brazilia nu are organizatii de insurgenti, conflicte religioase sau vecini ostili si, spre deosebire de China, este o democratie. Brazilia are cea mai mare rezerva de apa potabila din lume si cea mai intinsa padure tropicala care produce circa 20% din oxigenul planetei. Pamantul este atat de fertil incat, uneori, permite trei recolte anuale. Brazilia este cel mai mare exportator mondial de cafea, zahar, carne de vita si suc de portocale. Mai mult, este printre primii exportatori din lume de soia, minereu de otel si lemn.

Pietele financiare au fost regularizate si ofera siguranta investitorilor. Bursa de valori din Sao Paulo, Bovespa, a atins al doilea cel mai mare volum de tranzactionare din istoria sa in luna octombrie a acestui an iar oferta publica initiala de titluri (IPO) a bancii Santander Brazilia a fost cea mai mare ca valoare din lume.

The Economist pune un accent deosebit pe rata dobanzii la credite ridicata (circa 9%) ca si posibila sursa a slabirii cresterii viitoare a Braziliei. Acesta este insa unul dintre principalele motive pentru care Brazilia nu a resimtit atat de puternic criza economica. Pe termen scurt mentinerea unei rate a dobanzii inalte va permite o perioada mai lungă de crestere economica stabila prin faptul ca firmele se vor abate de la finantarea datoriilor, eliminand astfel riscul de a acumula datorii uriase. Pe termen lung acesta practica este insa contraproductiva si poate frana cresterea economica.

Brazilia a creat 8 milioane de locuri de munca din 2003 pana in iunie 2009 ceea ce a dus la cresterea clasei de mijloc si, ca si consecinta, la cresterea consumului. Aceasta crestere economica a dus la  randul sau la cresterea rezervelor valutare ale Braziliei care se apreciaza ca vor ajunge la 300 miliarde de dolari pana la sfarsitul lui 2010. In aceste conditii, de la datornica catre FMI si Banca Mondiala, Brazilia a ajuns astazi sa acorde credite acestor institutii.

Cum Toyota, Volkswagen, Chevrolet, Ford, Fiat, Mercedes Benz, Nissan, Renault, Peugeot, Citroen, Honda, Hyundai, Chrysler si Audi isi fabrica masinile in aceasta tara cu marime de continent, industria auto este foarte puternica,  Brazilia ocupand locul cinci in topul celor mai mari producatori mondiali de masini.

Compania nationala a perolului Petrobras, gigantul minier Vale, producatorii de alimente JBS-Friboi si Brasil Foods, proiectantul de aeronave Embraer, producatorul de otel Gerdau, compania textila Coteminas, Banco do Brasil, conglomeratul industrial Votorantim, producatorul de componente electrice WEG, fabricantul de autobuze Marco Polo sau firmele de constructii Odebrecht si Camargo Correa sunt doar cateva dintre noile mari companii multinationale la care a dat nastere Brazilia.

Realul a castigat aproape 50% in fata dolarului din luna decembrie a anului trecut fapt care, chiar daca duce la marirea puterii de cumparare a populatiei, afecteaza foarte mult companiile exportatoare. Cu toate ca se incearca corectarea acestei tendinte de crestere exagerata a valorii Realului, in practica aceasta nu a afectat foarte mult economia Brazilei care se bazeaza pe consumul intern, comertul reprezentand doar 24% din PIB.

Noul zacamant petrolier descoperit in 2008 de Petrobras in largul coastei atlantice a Brazilei este echivalent cu productia de petrol si gaze a Romaniei in aproximativ 474 de ani si face din acesta tara unul dintre liderii energetici planetari. Aceasta se intampla in conditiile in care Brazilia este deja liderul incontestabil al productiei de etanol obtinut din trestie de zahar, biocombustibil mult mai ieftin decat echivalentul celui produs in SUA din porumb.

Politicile de stanga, puternica prezenta a guvernului in economie si rezistenta la privatizare, trebuie sa faca loc in Brazilia unui capitalism cu mai mult frau liber pentru a avea succes intr-o economie globala in toate domeniile si nu doar in acelea in care bogatiile naturale furnizeaza un avantaj competitiv ridicat. Un anumit grad de protectionism s-a dovedit util in cazul lui Petrobras dar poate frana cresterea economica in alte domenii. O analiza este necesara de la caz la caz insa fara deschidere economica si reforme structurale Brazilia risca sa ramana doar "tara viitorului".

Cum va organiza Jocurile Olimpice din 2016 si Cupa mondiala de fotbal din 2014, Brazilia va fi cu siguranta in centrul atentiei analistilor economici in urmatorii ani. Brazilia are insa astazi, mai mult ca niciodata, toate atuurile pentru a deveni ceea ce Spania a fost in anii 1600, Anglia in anii 1800 si Statele Unite ale Americii  in anii 1900. Atat timp cat inflatia redusa, cresterea durabila si democratia se vor mentine Brazilia va iesi castigatoare!


* Puteti accesa raportul privind Brazilia al publicatiei The Economist la urmatoarea adresa URL: http://www.economist.com.

luni, 16 noiembrie 2009

Muzeul brazilian de sculptura (MuBE), Sao Paulo


Adeseori uitat de ghidurile de turism, Muzeul brazilian de sculptura (MuBe) este unul dintre cele mai frumoase spatii culturale din Sao Paulo si din Brazilia. Situat pe Avenida Europa la numarul 218, spatiul care gazduieste muzeul a fost proiectat de arhitectul  Paulo Mendes da Rocha in 1986.

Cladirea in sine este, probabil, cea mai interesanta sculptura din colectia sa. O structura de beton pe doua nivele terasate si conectate de pasarele adaposteste sali de expozitii, un auditoriu si un restaurant. Gradina ce o inconjoara, amenajata de arhitectul peisagist Roberto Burle Marx, gazduieste printre arbori tropicali si lacuri  miniaturale expozitii de sculptura in aer liber si, in fiecare duminica, un imens targ de antichitati, favorit al evaluatorilor si colectionarilor de arta.
 
MuBE are o istorie interesanta. A fost construit in urma luptei purtate de locuitorii din Jardim Europa, unul din cele mai bogate si mai frumoase  cartiere din Sao Paulo, impotriva construirii pe acel lot a unui spatiu comercial. 

Rod rar intalnit al prevalentei valorilor culturale asupra celor economice, MuBE este diferit de majoritatea muzeelor prin faptul ca nu detine o colectie permanenta ci doar cateva sculpturi expuse in aer liber. Acest lucru ofera insa multa flexibilitate. In acest spatiu unic au sansa sa expuna nu doar artisti nationali sau internationali consacrati ci si tineri artisti cu idei inovatoare fapt pentru care cele aproximativ 25 de expozitii temporare anuale atrag circa 80.000 de vizitatori. 

Pentru a se apropia cat mai mult de iubitorii de arta in toate manifestarile ei, la MuBE se organizeaza in fiecare duminica  la orele 16:00 recitaluri de pian iar, in timpul saptamanii, cursuri de sculptura, pictura si istoria artei. 

In aceasta luna se pot admira doua expozitii temporare: expozitia de fotografie aeriana a braziliencei Kika Lerner si expozitia "The Spirit of Boz" a artistului belgian Julien Frieoler. 

Muzeul Brazilian de Sculptura este deschis publicului de marti pana duminica intre orele 10:00 si 19:00. Intrarea este gratuita. Mai multe detalii pot fi gasite pe pagina web a muzeului: www.mube.art.br.

luni, 9 noiembrie 2009

La cumparaturi - Rua Oscar Freire, Sao Paulo


Comparabila cu 5Th Avenue din New York, cu Calle Serrano din Madrid sau cu Avenue Champs Elysées din Paris, Rua Oscar Freire, cu  strazile adiacente Bela Cintra si Haddock Lobo, reprezinta  fara indoiala cea mai fermecatoare zona pentru a face cumparaturi in Sao Paulo. Nu este o coincidenta faptul ca este considerata a noua cea mai luxoasa strada din lume conform Excellence Mystery Shopping International!

Zona principala pentru cumparaturi porneste de la cladirile rezidentiale de pe Alameda Casa Branca si se termina in Avenida Rebouças. Cei aproximativ 900 metri sunt plini de magazine de lux,  hoteluri, restaurante si cafenele. Alaturi de magazinele celor mai  cunoscuti designeri brazilieni, cele mai mari branduri din lume isi vand produsele pe aceasta cosmopolita si eleganta strada din Jardim Paulista.


Brandurile nationale: Rosa Chá‎, Maria Bonita, Lita Mortari, Maria Garcia, Carlos Miele, Reinaldo Lourenco, Carina Duek, Track and Field, Le Lis Blanc, Havaianas, H.Stern si cele internationale: Cartier, Bulgari, Lacoste, Brooksfield, Sacada, Calvin Klein, Mont Blanc, Victor Hugo, Emporio Armani, Dior, Louis Vuitton, Salvadore Ferragano, MaxMara, Versace, Roberto Cavalli sau Gues sunt doar cateva dintre brandurile  care se gasesc pe aceasta Cale a Victoriei  din Brazilia. In goana dupa cumparaturi, se poate face o pauza de cafea la Cafe Santo Grao, Dulca Cafe sau Cristallo, degusta o inghetata direct de la Häagen Dazs sau incerca bucataria baiana (specifica statului Bahia, Brazilia) la restaurantul Bargaço. Alt punct de atractie este cel mai cunoscut  hotel cu ambient contemporan din America de Sud, Emiliano Hotel, pe al carui acoperis se afla o pista de aterizare pentru aero-taxiuri,  special pentru cei care "nu vor sa-si piarda timpul in traficul din Sao Paulo".

Situata in topul primelor zece economii ale lumii capitaliste din punctul de vedere al PIB-ului si inca in lumea a treia datorita diferentei enorme intre nivelul de trai al celor bogati si al celor saraci, acest spatiu  al produselor de lux este accesibil doar unui procent (1%) din populatia Braziliei. Cu toate ca 43% din brazilieni traiesc din salariul minim pe economie (circa 770 RON), la o populatie de 186 milioane de locuitori acest 1% reprezinta aproape 2 milioane de persoane. Acest numar explica dezvoltarea constanta al sectorului produselor de lux din Brazilia.

Europenii si americanii vor oberva ca preturile produselor oferite de brandurile internationale sunt cu mult mai mari decat cele practicate in Europa sau America. Aceasta se datoreaza atat taxelor de import ridicate cat si adaosului comercial foarte mare practicat in zona. In aceste conditii, turistii cumpara in special produsele creatorilor brazilieni cunoscute pentru culorile calde, materialele din fibra naturala si designul creativ.

Pe langa cumparaturi, Rua Oscar Freire ofera celor care se plimba pe trotuarele sale si o ocazie buna de a observa societatea braziliana. Copiii cersetori, garzile de corp si soferii brazilienilor bogati, dadacele impingand carucioarele copiilor lor, tinerii imbracati dupa ultimele tendinte, vanzatoarele top-model, gardienii publici, taximetristii, doamnele cu catei Chihuahua, valetii care parcheaza masinile, muzicantii stradali, turistii si localnicii curiosi, cu totii se bucura de ceea ce Rua Oscar Freire are de oferit. 

Fie ca veti face cumparaturi, fie ca va veti plimba doar admirand vitrinele frumos decorate sau trecatorii, aceasta "strada James Bond" cum a fost denumita de catre London Daily Telegraph, este o experienta in sine ce nu trebuie sa lipseasca unei vizite in Sao Paulo.

marți, 3 noiembrie 2009

Campos do Jordão, Brazilia


La doar doua ore si jumatate distanta cu masina de Sao Paulo, in cea mai mare parte pe autostrada Presidente Dutra sau pe autostrada Ayrton Senna, se afla unul dintre cele mai frumoase orase de munte din Brazilia, Campos do Jordão.

Campos do Jordão este situat in muntii Mantiqueira la circa 1700 de metri altitudine, fiind astfel orasul cel mai aproape de nori din aceasta tara tropicala. Cu o clima perfecta de-a lungul intregului an, temperatura nu coboara sub 3 grade iarna si nu urca peste 30 vara, Campos do Jordão este un oras cochet, cu hoteluri, pensiuni si restaurante excelente. Arhitectura este de inspiratie germana sau elvetiana, majoritatea cladirilor avand cadre de lemn si semineu.

Campos do Jordão este in special popular in timpul lunilor de iarna (iunie-septembrie) cand are loc festivalul de muzica clasica si cand brazilienii, tanjind dupa racoare si aer curat, vin sa se bucure de ciocolata calda, vinul fiert, supele si fondue-ul servite la gura semineelor.

In Campos do Jordão poti face drumetii, alpinism, parapantism, echitatie, merge cu ATV-ul, motocicleta sau bicicleta, spiona pasarile, pescui sau admira arborele simbol al acestui oras, araucária. Pentru o vedere mai de ansamblu, poti lua telefericul pana la punctul panoramic Morro do Elefante sau un vechi tranvai ce te poarta dintr-o parte intr-alta a orasului. O activitate unica pe care nu trebuie sa pierzi este arborismo, un sport extrem ce consta in deplasarea intre diferite platforme montate sub coroana arborilor folosind scari, poduri suspendate sau facand rapel. Arborismul este larg utilizat in turismul de aventura dar si in cel de  agrement pentru studia flora si fauna straturilor superioare ale padurilor.


Printre pricipalele atractii turistice se numara Castelul Boa Vista, Pestera dos Crioulos, Biserica São Benedito, fabrica de bere Baden Baden, Varful Itapeva, muzeul in aer liber Felícia Leirner, Pedra do Baú, un bloc de granit de 340 de metri inaltime si  Parcul Horto Florestal, cel mai vechi parc protejat din Brazilia cu altitudini ce variaza intre 1030 si 2007 metri.

Din punct de verdere gastronomic, restaurantele cu specific german concureanza cu cele cu specific brazilian. Beraria Baden Baden ofera pe langa cele 6 tipuri de bere traditionala si retete tipice germane cum ar fi Chucrute a Garni. In restaurantele So Queijo si Bia Kaffe poti degusta pastravul local iar in restaurantul Charpentier o delicioasa feijoada braziliana.

Baza de cazare a acestui oras statiune este foarte variata, de la hotele de cinci stele (Orotour Garden, Grande Hotel), la frumoase pensiuni (Villa Casato, D'Lines, Pousada dos Hortensias) sau cabane (Chales do Rancho, Recanto dos Sonhos).

Cu siguranta ca Brazilia are mult mai multe de oferit decat carnavalul si plajele de pe malul Oceanului Atlantic iar Campos do Jordão, supranumit "Elvetia braziliana", este dovada vie a acestui lucru.